Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că forțele politice pot ajunge „la orice acord politic visează” Victor Ponta, dar nu pot înfrânge prin voința lor politică prevederile Constituției, menționând că premierul „lansează false întrebări”.
Voinescu a precizat că, potrivit Constituției, durata unei legislaturi poate fi scurtată într-o singură situație, și anume cea în care președintele României dizolvă Parlamentul, ca urmare a respingerii a două propuneri de guvern.
„O altă formulă constituțională pentru reducerea cu o lună sau cu două luni a duratei actualei legislaturi nu există. Putem să ajungem la orice acord politic vizează domnul Ponta, dar nu putem înfrânge prin voința noastră politică, chiar și unită, prevederile Constituției”, a declarat Sever Voinescu.
El a arătat că, pe de altă parte, Victor Ponta are acum o majoritate „cu care își poate trece bugetul (prin Parlament – n.r.) dacă e atât de sigur că va câștiga detașat alegerile, cum tot spune”.
„Din punctul meu de vedere, domnul Ponta lansează false întrebări, pentru a acoperi lipsa răspunsurilor la următoarele: de ce îl acoperă pe Adrian Năstase, de ce îl acoperă pe Dan Voiculescu prin menținerea lui Daniel Constantin la Agricultură, de ce nu este în stare să găsească un ministru al Educației și altele asemenea. Repet, noi nu putem, prin voință politică, să înfrângem această dispoziție constituțională”, a mai spus Sever Voinescu.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să își poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.
Citește și Ponta: „Avem o problemă gravă, trebuie să dăm 70 de miliarde de lei. Monica Macovei este de vină”
„Încerc să obțin un acord al tuturor forțelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, și sper să fie până la urmă și PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic. Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituțional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic și dacă întrebăm și Curtea Constituțională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituțională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelalte, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să își adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent”, a spus Ponta, la Realitatea TV.
El a precizat că a discutat despre acest subiect atât cu cei din USL, cât și cu cei de la UDMR și UNPR, intenționând să aibă o discuție similară și cu reprezentanții PDL, probabil după alegerile locale.
„Să discutăm, este și în avantajul lor până la urmă”, a adăugat Ponta.